„Oameni în lucru în casele lor” este o carte dedicată unor locuințe din România care au servit în același timp drept atelier/birou/adăpost pentru intelectuali importanți ai României ultimilor 150-200 de ani. Uneori aceste case au fost adevărate vile; alteori au fost locuințe modeste, realizate fără arhitect; există însă și exemple proiectate de către unii dintre cei mai celebri arhitecți din România; toate sunt privite atât din punct de vedere arhitectural cât și social-cultural, compunând împreună o istorie particulară a locuirii. Caselor istorice li se contrapune un ultim capitol, dedicat locuirii și lucrului de azi, când colaborarea și ieșirea în spațiul public devin elemente artistice esențiale. Sunt prezentate, prin fotografii, planuri redesenate, documente de arhivă și texte, circa 20 de locuințe, printre care casele-atelier Theodor Aman, Cuțescu Storck, Henriette Delavrancea, Medrea (ultima proiectată de Horia Creangă), apartementele lui Ion Minculescu și ale lui Liviu Rebreanu dintr-un bloc modernist din București, bojdeuca lui Creangă și căsuțele lui Bacovia, casa cu birou a inginerului Constantin Bușilă (arhitect Duiliu Marcu), Mărțișorul lui Arghezi, casa-observator a amiralului Urseanu, casa din Stana a arhitectului și scriitorului Károly Kós.
Oameni la lucru in casele lor
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2021
Publisher:
Cover Type:
Paperback
ISBN:
9786066382359
Dimensions: l: 13cm | H: 20cm
9450
Available in store
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!