Oamenii fumurilor

Gallahorn se născuse la Boroaia, o așezare aflată la vreo câteva ceasuri de mers călare de la Bazna. Tatăl lui le zisese tuturor la naștere că era greu de crezut ca el s-ajungă ceva în viață pentru că ieșise cu picioarele înainte și auzise din bătrâni că toţi cei care păţiseră una ca asta au devenit invariabil niște imbecili. Apoi, când l-au văzut crescând fără măsură și ajungând să se bată pentru te miri ce cu cei mai mari decât dânsul cu câțiva ani, și-au mai venit în fire și-au hotărât că ursitoarele au nimerit-o prost în ce-l privea. Asta și fiindcă le era de-acum teamă să mai zică ceva rău despre el fără să se aștepte la certuri groaznice. Când Gallahorn care abia împlinise șaisprezece ani, a înfipt un cuțit lângă palma tatălui său, înainte ca aceasta să se ridice și să-l lovească dintr-o pricină rămasă necunoscută, au decis că e spre binele tutror să fie azvârlit pe uşă din casa părintească. Aşa că, într-o dimineață răcoroasă, cu puţin înainte ca părintele său să-şi ia avântul potrivit pentru împlinirea promisiunii, s-a furişat în cuhnie, și-a umplut burta cu mâncare, a golit singur o bărdacă de vin, ceea ce nu se mai întâmplase până atunci decât pe ascuns și dus a fost. Mamă-sa îl privise de sub pătură tot timpul, cu lacrimi în ochi şi cu gura plină de pietre amare. Ştia foarte bine că n-o să-l mai vadă în veci, că n-o să mai afle nimic despre el decât în amăgirile numite visuri, dar se consola cu gândul că va ajunge odată şi odată un bărbat de seamă, aşa cum au ajuns toţi cei pe care orgoliul i-a trezit mai devreme în ajunul alungării lor.