See moreÎn Occidentul debusolat, Jean-Loup Bonnamy mizează, cu optimismul relativ al cvadragenarului, pe ideea că Franţa (şi Europa în general) se poate salva, dacă va reuşi să iasă din sfera de influenţă culturală americană. Şi asta pentru că polarizarea dintre progresişti şi conservatori, împinsă la limita războiului civil, nu corespunde dinamicii societale a bătrânului continent, ci ilustrează acumularea unor tensiuni şi utilizarea ideologică a unor frustrări colective tipic americane: în pofida parteneriatului strategic euroatlantic, cheia de boltă a democraţiilor occidentale, nimic nu ne obligă să importăm din Statele Unite o agendă publică străină de tradiţiile Europei. Jean-Loup Bonnamy se erijează astfel în succesor moral al politicii generalului Charles de Gaulle şi în apărător al „excepţiei culturale franceze”, care ar trebui să inspire şi celelalte state europene.
Teodor Baconschi
Între colonialismul triumfător şi decolonizarea victimizantă, conţinutul discursului s-a schimbat, dar matricea a rămas exact aceeaşi. Trecerea de la prima la a doua postură se explică prin declinul puterii, şi nicidecum printr-o schimbare a viziunii. De fapt, la nivel istoric, Occidentul nu a deţinut niciodată monopolul cuceririlor sau al sclaviei, două practici răspândite pretutindeni. […] A sosit vremea să terminăm cu asemenea discursuri forţate şi să revenim la noi înşine. Este vorba, mai întâi, de a vedea în ce fel imigraţia continuă colonizarea şi distruge psihic o mulţime de imigranţi, de a analiza, apoi, escrocheria intelectuală a neo-antirasismului şi a penitenţei, care ţine de etnocentrism, pentru a vedea, în fine, maniera în care această totală confuzie dă naştere curentului woke.