Un thriller scris în 1981, care pare să fi fost inspirat din realitatea anului 2020. Să fie oare încă o dovadă a faptului că viața reală poate fi mai șocantă decât ficțiunea, sau ceva mai mult decât atât? Citiți și decideți!
Tina Evans, o mamă îndurerată de pierderea fiului ei într-un nefericit accident rutier, primește ceea ce par a fi mesaje de pe lumea cealaltă. Însă când o misterioasă agenție federală face tot posibilul pentru a o împiedica să afle adevărul în privința lor, Tina pornește într-o adevărată cruciadă pentru a înțelege ce s-a întâmplat de fapt cu băiețelul ei. Iar adevărul, pe care îl descoperă împreună cu Elliot, un fost agent de informații devenit avocat, într-un laborator secret din munții High Sierra, e mai teribil decât și-ar fi putut imagina ea vreodată. Fiindcă atunci când omul devine armă biologică, cine mai poate fi în siguranță?
DESPRE AUTOR
Dean Koontz s-a născut în 1945 în Pennsylvania și, după ce a lucrat ca profesor de limba engleză
și s-a ocupat de copiii defavorizați, și-a împlinit visul de a scrie odată cu primul său roman,
publicat în 1968. De atunci a scris mai mult de 105 romane, nuvele și culegeri de povestiri, care
au fost traduse în 38 de limbi și au fost publicate în peste 450 de milioane de exemplare.
APRECIERI
„O proză care curge vijelios, halucinant... Scriitorii «serioși» ar face bine să-i studieze tehnica.“ The New York Times Book Review
„Koontz a avut întotdeauna abilități narative aproape de nivel dickensian și o pricepere de a ne purta de la o pagină la alta pe care puțini romancieri o pot egala.“ Los Angeles Times
„Koontz stăpânește arta de a-l face pe cititor să creadă imposibilul... să se relaxeze și să-l savureze...“ Sunday Telegraph