„Un personaj memorabil acest Ian-Omar. Naratiunea se dezvolta insinuind ca locul lui nu e de fapt nicaieri pe acest pamint, ca patria lui si a noastra, a celor care ii citim povestea, este in alta parte. Insinuarea aluneca spre revelatie, gratie bolilor noastre, ale parintilor si bunicilor si totodata gratie istoriei. O revelatie potentata de un talent poetic de exceptie... Cum se intimpla de regula in romanele atinse de harul vizionarismului, aceasta istorie personala tinde sa dea seama de istoria unei intregi generatii.” (Radu Aldulescu)
„Dan Ciupureanu «explodeaza» cu un bildungsroman à rebours: autofictiune cruda, nu doar lipsita de concesii pentru amorul propriu al naratorului, ci chiar inclinata spre un anumit masochism, sustinuta de un ritm care iti taie respiratia, poetica, insa cu un simt al grotescului ce trimite, pastrind proportiile, la tribulatiile lui Ferdinand din Moarte pe credit, cu o tusa de candoare salingeriana si, pe alocuri, cu o incrincenare à la Eddy Bellegueule, din fericire fara urma de inflamare ideologica si resentimentara. Toate acestea, punctate de flashuri psihotice care te duc cu gindul la Recviem pentru un vis. Omar si diavolii are o autenticitate de brut art, fiind abia in ultima instanta si retroactiv un pariu cu literatura. Un pariu cistigat miraculos.” (O. Nimigean)