See moreTraducere de Mircea Ivănescu
Revizuire, tabel cronologic şi îngrijire de ediţie de Monica-Maria Aldea
„Poate ca Musil, scriind epocalul său roman, are «un ochi în plus». «Epocal» nu e folosit aici numai în sensul unei performanțe artistice fără precedent, ci, urmând etimologia cuvântului (epoché – «oprire», «punct de la care începe coborârea»), în sensul suspensiei care preceda orice turnantă a istoriei. Ce se întâmplă când oamenii ajung să stea călare pe hotarul a două epoci? Robert Musil a descris, cu o sută de ani înainte de a începe, epoca în care trăim. Ulrich, «omul fără însușiri», este tânărul care ar fi putut fi genial, dar care își pierde năzuința de a fi din clipa în care află că a intrat într-o lume în care «geniali» pot fi și caii de curse, și boxerii, și tenismenii. În romanul lui Musil, tema prostiei invadează prim-planul scenei, dar tema ascunsă a romanului, opusă celei a prostiei, este tema genialității pierdute. Printre altele, Ulrich devine «omul fără însușiri» pentru că noua epocă în care istoria intră pe nesimțite îi sustrage criteriile genialității. Trăind pe ruinele vechilor valori, «omul fără însușiri» și-a pierdut certitudinea nucleului în jurul căruia se construiește orice personalitate. El privește la cei ce aleargă cu veacul ca la niște neoantropi care au luat Noul în brațe, fără să știe unde vor să ajungă. Această turnantă a istoriei este înspăimântătoare, pentru că pare să anunțe o substituție de specie.“
Pe copertă: Egon Schiele, Portret de bărbat, 1911
Un francez, un irlandez și un austriac, Proust, Joyce și Musil, sunt socotiți a fi cei mai mari romancieri ai secolului XX. ROBERT MUSIL (1880–1942), care provine dintr-o veche familie de funcționari, ofițeri și ingineri, este cunoscut mai ales pentru romanul său de maturitate, Omul fără insușiri, romanul lui Ulrich, al „Kakaniei“ natale, al lumii în metamorfoză. După debutul ca romancier, în 1906, cu Rătăcirile elevului Torless (considerat cel mai bun roman al adolescenței din spațiul literaturii de limbă germană), Musil – care încercase până atunci cariera armelor, apoi ingineria și, în fine, studii de filozofie și psihologie experimentală –, hotărăște să se dedice scrisului. Dar, cum nu reușește să traiăscă numai din prozele și dramele pe care le scrie, e nevoit să accepte diverse posturi administrative. Din 1931 trăiește la Berlin, de unde, din cauza nazismului, pleacă la Viena. Își petrece sfârșitul vieții în exil, în Elvetia, unde, însingurat, își consacră timpul marelui său roman.Scrieri principale Proză: Rătăcirile elevului Torless (Die Verwirrungen des Zöglings Torless, 1906; Humanitas, 2004); Vereinigungen (Nunți (1911); Grigia (1923); Drei Frauen (Trei femei (1924); Der Mann Ohne Eigenschaften (Omul fără însușiri, 1930–1943; Humanitas Fiction, 2018). Postum au fost publicate și jurnalul și corespondența scriitorului. Dramaturgie: Die Schwarmer(Exaltații, 1921), Vinzenz und die Freundin bedeutender Manner (Vinzenz și prietena unor oameni de seamă, 1924).
„Nu există nici un alt scriitor german în viață de a cărui glorie postumă să mă îndoiesc mai puțin.“ – Thomas Mann,, 1 iunie 1939
„Una dintre cele mai mari expresii literare pe care le-au îmbrăcat nu numai epoca noastră, ci pur și simplu lumea și omul în genere.“ – Süddeutsche Zeitung, 1952