Eu ca om, lumea ca simptom.
Nici un cuvant nu i se poate opune singuratatii. E starea primordiala a omului.
Cand stiu ca toate zilele nu sunt decat pregatiri pentru ultima zi din viata mea…
Nu se poate fericire fara trecut, nefericire fara viitor, sau prezent fara speranta.
Cand esti atat de neinsemnat, cand te simti vinovat de propriile oase.
Si daca nu exista libertate? Daca Dumnezeu a pierdut controlul?
In fiecare zi ma rog sa fie sfarsitul lumii, dar nu al meu.
Poate omenirea nu-i decat un urias care a murit in somn.
Un oras lipsit de angoasa existentiala se transforma in cimitir.
O societate ce cauta hazardul, ca Lucifer plictisit de propria frumusete.
Se lucreaza in noi opera nimicului.