Opera poetica

Virgil Mazilescu a reinventat poezia în marile vecină­tăţi ale singurătăţii, ale somnului şi poate ale senti­mentelor: „tu dormi dragostea mea. sunt singur am inven­tat poezia şi nu mai am inimă”. A inventat poezia în contemporanei­tatea unor mari poeţi, ca Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Ivănescu, Gellu Naum, Leonid Dimov. El nu a fost niciodată oniric sadea şi nici suprarealist, cum nu a fost neomodernist sau postmo­dernist. Membra­ne subţiri şi transpa­rente îl vor ţine întot­deauna de partea cea mai lucidă a visului şi va coborî „în adâncul pămân­turilor sterpe” de câte ori este nevoie pentru ctitorirea realităţilor rostite mai apoi în poezie. (Gabriel Nedelea)