Vezi mai multeDespre orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului:
„Când ne lipim la loc e mereu un punct lipsă/ prin care trece lumina”, scrie undeva Irina Francisca Ion, remixându-i simultan pe Rumi & pe Leonard Cohen. Ca și ei, e convinsă că lumina intră în noi prin spărturi — pe care le vindecă. E extraordinară forța gravitațională a poeziei ei, în care intră literalmente totul: de la comunitatea mare la comunitatea familiei (tatăl, mama, bunicii — „nu-i poți salva pe niciunul”, acuză ea furioasă poezia; dar acuza subîntinde convingerea că poezia poate & trebuie să salveze — și își ratează misiunea atunci când nu poate salva). Irina Francisca Ion vine deopotrivă din marea poezie a familiei (de la Aglaia Veteranyi la Cristian Popescu) & din marea poezie socială (de la Mariana Marin la Elena Vlădăreanu). Pentru ea, poezia înseamnă comunitate. Construcție de comunități — și salvare de comunități. Orașe mici — pe care gravitația poeziei le trece prin inima limbajului. Și le salvează, unul câte unul. Și ne salvează.
Radu Vancu
Irina Francisca Ion (n. 1998, Caracal) a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, coordonează Cenaclul și Laboratoarele „Visceral” și a publicat poezie în antologia Vederi (2024), precum și în revistele „Poesis internațional”, „Observator cultural”, „Echinox”, „Matca”, „Tomis”. orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului este volumul ei de debut.