Vezi mai multeLumea scrierilor lui Marian Drumur nu e nici bună, nici rea. Este derizorie. O lume perfect verosimilă, dar inutilă și inexplicabilă. Am putea-o numi post-realitate, ori, mai exact, infra-realitate. Vital și, concomitent, agonic, împăcat, pare-se, cu nevolnicia lui, acest univers schițează, timid, la răstimpuri, anume tentative de a se salva, de a-și redobândi existența fi rească, spiritualitatea uitată. Una dintre aceste tentative este de ordin structural (vizează re-organizarea); cealaltă – este de ordin dinamic: țelul, proiectul, vectorul ce poate motiva, reactiva, mobiliza energiile stinse și asigura un viitor. Astfel, pe de o parte, din masa socială informă se desprind, când și când, coagulări cât de cât conturate, supuse unor reguli și unei conduite. Atâta doar că atare substitute, atare întreguri fi e își contrazic, chiar dacă parțial, statutul, fi e au o funcționalitate maladivă (spitalul) sau aberantă (instituția culturală). În scurt timp, toate aceste insule „de normalitat e” își abandonează relieful și dispar în ambianța amorfă. La rândul lor, pe de altă parte, impulsurile schimbării, ale ieșirii din supraviețuirea fără sens, altfel spus evenimentul își revelează, curând, vidul, natura iluzorie, strict retorică, sau chiar fantastică. (Eugen Dorcescu)
Fragment din carte:
De mirare cum nimerise ofițerul, în blocul acela mare, direct la adresă… aveau probabil niște repere… cert este că m-a găsit.
— La ora două fix vă prezentați la aplicație, a zis. Locația o știți, efectele de asemenea…
— Chiar la prânz? am obiectat, de formă.
— Ora două după miezul nopții, a precizat el.
Nu paisprezece! Exactitate și disciplină! Am onoarea să vă salut! Asta era; rucsacul stătea pregătit în debara, locuința pasageră austeră mă atrăgea prea puțin… gândurile puteau hoinări nițel, dacă soneria intrării nu insista.
— Nenea, a zis primul din puștii de la ușă, în acordul celorlalți, ne-ați promis o noapte a poveștilor… și acum plecați?!