"Pădurea de sticlă" este un roman fără artificii, fără dorinţa de epatare, cu o intrigă logică, extrasă din realitate. Cititorul nu este chinuit de metafore pe care trebuie sa le interpreteze. Nu este pus in faţa unui cifru. Cititorul participă, dar fără chinurile la care ne supun cărţile testament ale acestui început de secol, ce abundă în revolte fără soluţii, într-un realism caricaturizat axat pe probleme şablon.
Povestea începe cu crâmpeie de copilărie fericită ale Clarei, personajul principal, cu o poveste de dragoste adolescentină. Tatăl şi nu mama este personajul central de care este legată descoperirea lumii pentru Clara.
Este o carte despre capacitatea femeii de a supravieţui fizic prin puterea emoţiilor, a sufletului, prin capacitatea de dedublare generoasă. Femeia se salvează prin iubire şi iertare, aşa cum face eroina romanului.