Vezi mai multe„Cartea de față Pandemiocrația. Kairos și vidul împărtășit , subintitulată Contracriza 2 și formând astfel, deja, o serie, își propune să prelungească, actualizându-l, acest tip de reflecție, „profitând” de „pauza de gândire” impusă de criza medicală și sanitară și de anticriza politică provocate de Covid-19, pentru a medita asupra reacțiilor morale și sociale prin care societatea actuală ar putea și ar trebui să solicite adoptarea unor măsuri politice reformatoare și a unor adevărate „ajustări structurale” și reașezări valorice și de priorități, propunâand, între altele, o constituționalizare a sănătății și o ambițioasă redefinire a ei în termeni de „apărare”. Situație cu totul nouă ca intensitate și ca extensie, adevărat moment universal unic de egalizare reductivă, „totalitară”, în fața unui rău material, dar nu din afara, ci dinăuntrul umanității (în reacțiile ei predator-extractiviste cu mediul și cu alteritatea în genere, privită exclusiv ca „resursă”), actuala criză oferă o perspectivă binevenită asupra modelelor lumii noastre actuale și chiar o nesperată posibilitate de ieșire din „noi înșine”, de obiectivare-insolitare a stilului și profilului nostru civilizațional.
Amestec, hibridare, montaj de eseu, jurnal și „reportaj de idei” (așa cum îl definea cândva Michel Foucault, cu singura, dar marea diferență – epocală – că acum nu mai trebuie să ne ducem noi să căutăm ideile, ci vin ele la noi, afectându-ne pe toți deodată și laolaltă), atât extensional, cât și intensional (nerupând, așadar, apariția reacțiilor conceptuale de sursa lor din actualitatea empirică), dosar de reacții și resurse propunând și o intrare în rezonanță și în dialog cu marea efervescență intelectuală și cu excepționalele „precipitări” utopice pe care le-au prilejuit-o, global, actuala criză, cartea de față este un experiment de prospectivism perspectivist: cum ar trebui să arate „lumea de după”, adică lumea de mâine, din perspectiva crizelor pe care nu încetează să le provoace modelul lumii „de ieri” și „de azi” și în perspectiva unei lumi sănătoase, dar în care „sănătatea” să nu mai constituie un alibi pentru replieri și excluderi?