Parfum de insula

Dacă poezia ce împrumută și titlu volumului bilingv Parfum de insulă/Parfum d’île (Editura BrumaR, Timișoara, MMXVIII) ne poartă, nostalgic, la Ada-Kaleh, îmbiindu-ne să prizăm un amestec inconfundabil de iasomie („îmblânzită de soarele verii danubiene”), leandri, aburi de cafea la nisip, fum de narghilea și miros de smirnă, piesa epico-lirică zăpezi nopți zile se naște dintr-un impuls biografic, ce își propune să recupereze gustul „nicicând regăsit” nu al madlenei cu infuzie de tei, ci… al iepurelui cu prune. Incursiunea în copilărie și în adolescență, adică în vremurile când zăpada era „pe săturate”, scoate la iveală – „din tolba moșului” – rezerve de suflet depuse, pe rând, într-un cont afectiv personal, din care să poată extrage, cu dobândă, viitorul adult. Căutând compensații în trecut, poeta își amintește de păpușa de cârpă azvârlită pe acoperișul casei, de cartea cumpărată cu banii de la sorcovit, de tatăl care o trecea în brațe peste podul Drincei. Deși nu lipsește emoția, aceasta e strunită, estompată de fascinația ficțiunii. Poeta e o sentimentală ce nu cade în sentimentalism: „și fulg de nea împingând aerul / cu mișcări mlădioase din încheietura mâinii / ca și cum aș fi plămădit o pâine imaginară”.