Patimirile si maretia lui Richard Wagner

În 1933, invitat să ţină o conferinţă cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea lui Wagner, Thomas Mann scrie eseul Pătimirile şi măreţia lui Richard Wagner, un fel de mesaj de adio transmis Germaniei, pe care, imediat după prezentarea conferinţei, avea s-o părăsească pentru totdeauna. În felul acesta, Thomas Mann se despărţea de o lume care îi devenise nu numai străină, dar şi toxică. Tema conferinţei avea o semnificaţie aparte: Wagner era cea mai puternică figură artistică pe care propaganda nazistă o confiscase. De aceea romancierul a simţit nevoia să-l aşeze pe compozitor în locul care-i era propriu: în tradiţia Romantismului german şi în universalitate. Numeroasele şi profundele afinităţi dintre cei doi mari creatori fac ca eseul lui Thomas Mann să fie, poate, cea mai subtilă analiză a operei lui Wagner.