Mălin Stan, ca autor, practică un fel de autism poetic dus până la extrem, încât războiul se autentifică în interior. În fond, chiar şi poezia însăşi, la limită, este tot o formă de autism, nerecunoscută de vreo autoritate. El, însă, îl denumeşte altfel în simţ. Însă „pustiu” înseamnă, la el, o recluziune voluntară. Dar asta este chiar definiţia meditaţiei, inclusiv (mai ales) a meditaţiei poetice. Căci şi poezia, nu-i aşa, e o formă a contemplaţiei, un timp al ei, al abstragerii din contingent. Să iei distanţă faţă de lume împreună cu ideile ca o coloană vertebrală. Echivalentul, adică, al unei închideri în sine, început, de altfel, al oricărei forme de înţelepţire: să iei distanţă – distanţa cuvenită, sacră – faţă de lume.
* Mihail Gălăţanu
Volumul „Pelerinaj în pustiu” al poetului Mălin Stan este bazat pe un estetism structural ivit din percepţia tragică a sinelui, ce îşi găseşte resursele în viaţa cotidiană deblocată de sensul primar al conotaţiilor.
* Marian Dragomir
Pelerinajul lui Mălin Stan devine treptat un suflu puternic, un dicteu care se naşte din angoasa cotidianului, pentru a schimba lumea odată cu trecerea prin ea şi prin acoperirea tuturor stărilor din această călătorie în sentinţe uneori memorabile. E o poezie pe care o simţi declamată în mijlocul unei lumi goale, într-un amfiteatru ruinat, cu fiecare cuvânt rostit grav, de parcă ar fi ultimul.
* Marius Oprea