Poezia lui Stefan-Tudor Baciu contine o disolutie a lumii realizata nu printr-un exces de imaginatie ori prin solventi suprarealistici, ci prin precizia descrierii.
Obiectele, recuzita, protagonistii sunt cat se poate de reali (inclusiv grifonii), imaginarul (uneori apocaliptic) asaza intre aceste elemente relatii stranii, ca intr-un Babel de dupa amestecarea limbilor.
Chiar cand poemele detaliaza normalitatea, linistea, banalitatea blanda, ceva izbucneste si reseaza peisajul.
Treptat, puzderia de elemente aparent disparate se lasa absorbita intr-o miscare centripeta si astfel se compune imaginea unui eu, cu fragilitatea, sensibilitatea si natura sa dilematica.
Stefan-Tudor Baciu intra frumos in literatura, cu o poezie care nu e nici mimetica, nici expansiv-furioasa, nici lozincarda ori militanta, care nu se aliniaza cuminte intr-o directie masiv reprezentata de alti congneri.
Bogdan Cretu