Vezi mai multeCu siguranţă, multora dintre noi ne este familiară experienţa vizitării unei peşteri. De cele mai multe ori însă, facem lucrul acesta în grupuri organizate şi vizităm peşteri amenajate în scop turistic; sunt peşteri luminate electric şi dotate cu trotuare, balustrade şi pasarele. O astfel de vizită nu ne pune însă în contact cu realitatea peşterii, ci ne oferă o peşteră transformată în spectacol şi peisaj subteran, un peisaj pe care‑l admirăm de la înălţimea septică a confortului nostru.
Astfel, întâlnirea noastră cu lumea subterană nu mai diferă radical de întâlnirea cu lumea supraterană. Există, desigur, o schimbare de mediu – luminozitatea, umiditatea şi temperatura sunt altele – dar, asemenea lumii exterioare, şi lumea interioară a peşterii a fost aranjată, chiar cosmetizată, pentru a scoate în evidenţă for‑ mele.
Cu totul altfel stau însă lucrurile când vizităm pe cont propriu o peşteră neamenajată; mai ales după ce stingem lumina lanternelor şi păstrăm tăcerea. Confortul şi siguranţa ne sunt acum contestate şi acesta este momentul în care întâlnim cu adevărat realitatea mediului subteran, a cărui esenţă nu se compune din formaţiunile carstice, ci mai degrabă din perfecţiunea întunericului şi a tăcerii. Lumea, cu zgomotul formelor ei, nu ne mai blochează aici întâlnirea cu desăvârşirea liniştii.