See morePolemica Paulescu există în primul rând pentru că cercetările de laborator ale savantului român au fost citate în America de Nord şi Europa. În absenţa acestei recunoaşteri, faptul că Nicolae C. Paulescu a publicat zeci de articole, broşuri şi cărţi antisemite şi a fost vicepreşedintele fondator al Ligii Apărării Naţionale Creştine nu ar stârni controverse. Nu ar deranja mult nici faptul că aceste activităţi reprobabile nu au fost dezvăluite publicului din România şi comunităţii ştiinţifice internaţionale. Pentru cei care vor să-şi formeze propria opinie în legătură cu această dezbatere, cartea de faţă prezintă documentele care pot să determine dacă Paulescu a descoperit insulina, dacă opera ştiinţifică a lui Paulescu a fost contaminată de antisemitism şi dacă Paulescu i-a influenţat pe aderenţii politicii xenofobe care a dus la Holocaustul din România. Monografia descrie şi modul în care statuia lui Paulescu a fost ridicată pe un piedestal de exagerări (descoperirea insulinei) şi omisiuni (scrierile antisemite şi activitatea politică de extremă dreaptă) în epoca naţional-comunistă instaurată de Nicolae Ceauşescu şi în perioada de tranziţie către claritate şi adevăr prin care trece România din 1989.
În 1922, fiziologul Nicolae C. Paulescu a brevetat „pancreina“ şi a înfiinţat, alături de A.C. Cuza, Uniunea Naţională Creştină, primul partid antisemit din istoria României. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naţionale Creştine şi au ales să pună o svastică neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid. Paulescu a fost vicepreşedintele Ligii, în numele căreia declara, în 1925, că „România Mare e ca un fruct splendid de o frumuseţe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripăşit, care-i suge toată vlaga. Acest vierme neadormit e Jidanul, care îi otrăveşte fiii în cârciumi nenumărate, care îi răpeşte fecioarele şi le face să devină sterpe, care prin tot felul de speculaţii fură pâinea de la gura bieţilor Români şi care, în sfârşit, prin Francmasonerie, prin Socialism, prin Bolşevism, încearcă să aducă pe aceşti jefuiţi în starea urgisită de robi ai lui Iuda.“ Pentru Paulescu, concetăţenii lui evrei erau păduchi care trebuiau eliminaţi de pe teritoriul ţării: „Deparazitarea nu s-ar putea face pe spinarea vecinilor care, fiind şi ei până peste cap plini de păduchi, ar refuza morţiş să mai primească şi pe ai noştri. Ar trebui deci ca toate ţările infectate de jidani să stabilească de comun acord o cloacă (în Palestina, în Africa sau în America) unde să-şi poată fiecare arunca lăturile.“ Aceste aserţiuni vor constitui jaloanele discursului antisemit din România interbelică, iar incriminarea în grup a evreilor ca agenţi ai bolşevismului va fi folosită nu mult mai târziu de Ion Antonescu pentru justificarea deportării populaţiei evreieşti din Bucovina şi Basarabia în Transnistria.