See moreDomnul Valerian Sava pur și simplu nu are astâmpăr! De aproape 70 de ani nu ratează mai nimic din dealurile și văile, din culmile însorite și din văgăunile reci ale filmului românesc (prima rubrică de film pe care a păstorit-o debuta în iulie 1955, în revista Contemporanul!), iar această încăpățânată consecvență îl transformă, de la sine, nu numai într-un cronicar prin excelență, dar și într-o cronică vie a tuturor acestor decenii de visare cinematografică și de transpunere a scenariilor pe peliculă. După cum nu se poate opri din vizionarea tuturor filmelor noi, domnul Sava nu-și poate deloc inhiba nici verbul critic – și așa se face că a publicat în majoritatea (foarte posibil, toate) revistelor românești care au avut vreodată rubrică de film, iar acum, în epoca rețelelor sociale, pagina de film pe care o întreține, din 2018, pe o astfel de rețea strânge toate observațiile și analizele sale, mereu la cald și judecând, cel mai adesea, la rece.
Valerian Sava mai are o calitate: nu numai că pândește filmele și le privește/disecă din aproape a treia secundă de după apariția lor, dar autorul nostru mai are răbdarea de a-i citi și pe ceilalți camarazi ai criticii de film, mai tineri sau mai experimentați, și de a-și încrucișa, cu aceștia, câteodată, lama fină a polemicii. Deseori mă întreb cum anume un astfel de om, educat și debutat într-o cu totul altă paradigmă culturală națională, se poate acomoda într-un ecosistem cinefil precum cel de azi, în care diversitatea fără margini a proiectelor cinematografice depinde mai mult de marketing decât de faima actorilor sau regizorilor, în care cinematograful din colțul străzii a fost demult închis, iar sutele sau miile de filme sau seriale disponibile minut de minut și 365 de zile pe an depind mai puțin de pofta noastră de evadare din real și mai mult de calitatea wi-fi-ului care ne însoțește din sufragerie până în baie și de la locul de muncă până la plimbarea noastră prin parcuri.
Pentru că Valerian Sava este efectiv un veteran al cinefiliei și pentru că nu slăbește deloc pasul în fața unor (supra)producții care dimineața sunt premiere, la prânz sunt perimate iar seara sunt deja uitate, nu pot decât să deschid, cu emoția de rigoare, acest al patrulea volum al reflecțiilor sale filmo-critice, știind de la bun început că fraza și ideile autorului nu ne vor plictisi niciodată – chiar dacă unele dintre filmele despre care scrie o mai fac… (ADRIAN CIOROIANU, profesor de Istorie și cinefil neofit, 2 iunie ’24)
Cuprins
Preliminarii la imersiunea-excurs / în istoria în curs. 4 – Prefață
2023 – II
85. Incongruențe revigorante în plină caniculă: Memento 1918 (Adrian Popovici) & Carbon (Ion Borș) • 86. Cînd filmele medii întrec capodoperele: Oppenheimer & Barbie • 87. Laurențiu Damian, regăsindu-se pe sine, cu Victor Rebengiuc, și Alexandru Solomon, pierzîndu-se, cu Arsenie Boca • 88. Din nou despre regăsirea/pierderea de sine și cîteva întîlniri cu neantul, la începutul toamnei 2023 • 89. De bine: Tudor Giurgiu – Libertate; nu tocmai: François Ozon – Mon crime; dimpotrivă: ultrașii ecraniști – new look • 90. Doi giganți inegali și expansivi: Martin Scorsese (Killers of the Flower Moon) & Oliver Stone (Nuclear Now) • 91. Împreună cu Cahiers du cinéma, despre Anatomie d’une chute de Justine Triet & MMXX de Cristi Puiu • 92. Un crișan în Crișana: Marian Crișan, cu Warboy; intermezzo Radu Jude. Și Ridley Scott, din nou în Franța: Napoleon • 93. Revelații est-europene, cu Aki Kaurismäki & Fatih Akin. Și filme românești sub cota zero, cu o excepție • 94. Dublu Top Seven 2023, un Laudatio restant și o grămadă de restanțieri
2024 – I
95. Cum se naște un cineast – un destin de urmărit: Carla-Maria Teaha. Colocviu narativ • 96. După Aki Kaurismäki, Wim Wenders: alternative la banalizarea răului. Și substitute de blockbustere la București • 97. Florilegiul Oscarurilor 2024 & eminența unei ratări bucureștene: Ecce Homo Brâncoveanu • 98. Perdanți mai mari decît cîștigătorii, la Oscaruri. Dar la Premiile Gopo sau UCIN? • 99. Final de stagiune hibrid, cu Nasty, … în Rai & Gala Premiilor Gopo 18 – Q.E.D.
Indice de nume
Indice de titluri – filme, cărți, publicații
Cronologie foto 2023-II – 2024-I
VALERIAN SAVA este critic și istoric de film. A fost, din 1957, redactor-șef al revistei Film, desființată în 1958 din motive politice, redactor fondator, sub direcția lui Victor Iliu, în 1963, al revistei Cinema, secretar al Secției de critică și coorganizator al Clubului criticii din cadrul Asociației Cineaştilor din România, sub președinția lui Ion Popescu Gopo (anii ’70-’80), secretar general de redacție și redactor al paginilor de artă al revistei Literatorul, cu Marin Sorescu redactor-șef, în anii ’90, cadru didactic asociat, titular al cursului Critică și presă cinematografică la Facultatea de Film a Academiei de Teatru și Film – Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în aceiași ani. Este titularul paginii Mono-dialoguri filmo-critice postate din 2018 pe Facebook de firma Rova Film, patronată de Marian Crișan. Distins de Asociația Cineaștilor din România cu Premiul pentru critică în 1978.
A publicat volumele: Istoria critică a filmului românesc contemporan, cu o Retrospectivă de la începuturi. 1. Obsedantul deceniu (Editura Meridiane, 1999), O istorie subiectivă a tranziției filmice. Al Patrulea Val, restaurația mediocrată și refondarea cinemaului românesc (Vol. 1, 2, 3, Editura Paralela 45 – 2011, 2012, 2013) și Post/neoistoria filmului românesc (și nu numai) în mono-dialoguri critice (via Facebook & Extra-Fb.). Vol. 1, Vol. 2 și Vol. 3 (Editura Școala Ardeleană, 2021, 2022, 2023).