Povestea Astei
Reykjavík, anii 1950. Într-un apartament mic de la subsol, Sigvaldi şi Helga se abandonează pasiunii lor arzătoare şi-şi numesc a doua fiică Ásta. Ásta ca o eroină a literaturii islandeze. Ásta pentru că ást înseamnă „iubire” şi ea va creşte înconjurată de iubire.
Cincisprezece ani mai târziu, Ásta descoperă sentimentul al cărui nume îl poartă la o fermă izolată din Fiordurile de Vest, unde este trimisă după ce-i sparge nasul unui coleg de clasă.
Îl învaţă din povestea tulburătoare a unui bărbat şi a unei femei uniţi de singurătate şi de greutăţile vieţii la ţară. Îl simte ea însăşi pentru Jósef, băiatul cu ochi frumoşi şi nume din Biblie care citeşte poezie şi visează la tărâmul însorit al Barcelonei.
Însă fericirea e poate doar în cer, şi cerul e departe de străzile din Reykjavík, se gândeşte Sigvaldi acum, după treizeci de ani, prăbuşit de pe o scară pe trotuarul din Stavanger, lângă femeia asta stranie care s-a oprit să-l vegheze şi-i ascultă povestea.
O poveste despre dragoste şi nostalgie. Despre Islanda, poezie şi dorinţa de-a cunoaşte lumea. Despre viaţă şi moarte. Şi Ásta.
Îmbinând crâmpeie din viaţa a trei generaţii într-un mozaic de întuneric şi lumină, Povestea Ástei e o saga lirică şi senzuală despre promisiuni neîmplinite şi perpetua căutare a fericirii, în care vocile personajelor răsună întrepătrunse într-o auroră boreală a memoriei.