Patru povești pentru copii scrise de Ion Creangă (1837-1889), un clasic al literaturii române, ilustrate într-o manieră inedită de Dionis Spătaru, ducându-ne cu gândul spre pictura românească tradițională pe sticlă. Cartea se înscrie în linia de manualitate promovată cu succes în cadrul Editurii Doxologia de către artiștii Dionis Spătaru și Gabriel Poenaru, premiați la târguri internaționale de carte.
Cartea urmărește o reîntoarcere la tradiție, fugind în același timp de anumite clișee cu care ilustrarea acestor povești ale lui Creangă a fost saturată.
Cu fantezie și umor, cu un desen voit naiv, în care abundă elementele de etnografie, știind să pună în evidență esențele și acordând atenție detaliilor, într-o cromatică armonioasă și rafinată, Dionis Spătaru reușește să creeze atmosfera potrivită și să aducă ceva nou în lungul șir de moduri în care au fost ilustrate aceste povești de-a lungul timpului. În ceea ce privește cromatica, Dionis Spătaru s-a jucat cu așa-numitele culori de pământ, condimentând aparenta monocromie cu stropi de roșu aprins.
Cartea se adresează copiilor de toate vârstele, urmărind o inițiere a copiilor în vechea lume a satului românesc, astăzi dispărută, cât și o educare estetico-vizuală.
Povesti
Categories:
Recomended Age:
6-8 ani, 8-10 ani
Language:
Romana
Publishing Date:
2015
Publisher:
ISBN:
9786066664271
Unavailable
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!