Poveștirile sunt instructive, sub raport etic, pornind de la viața imediată, cea din școală, adesea, sau uneori dintr-o lume fantastică, a parabolelor biblice (Biserica din deal, Copilul cu inima de cristal). Sunt scene desprinse cu simplitate narativă din cotidian, dar semnificația mai profundă a unor acte nu lipsește (Peticul). […] O atenție mai mare merită Biserica din deal, unde atmosfera unui sat descris în ritualurile sale face să crească emoția povestirii […], amintindu-ne vremurile de altădată, surprinse în aceste pagini, o lume a bunelor rânduieli, a credinței și a familiei armonioase și senine. — Adrian Popescu
Dragii mei copii dragi, am adunat în cartea de față câteva istorisiri inspirate de poveștile de viață ale unor copii ca și voi. Poate vă veți regăsi, cine știe, printre paginile cărții. Să știți că noi părinții, adulții în general, am fost cu toții copii, am avut și noi dificultățile pe care le întâlniți și voi câteodată, am făcut și noi prostii, am învățat, ne-am jucat și ne-am veselit ca și voi. Poate că acum vi se pare uneori că nu vă înțelegem și, la rândul vostru, nu înțelegeți unele din regulile sau deciziile noastre. Ce e sigur e că vă iubim enorm, că sunteți comorile noastre, și că așa va fi întotdeauna. Dragi părinți, “meseria” de părinte mi se pare cea mai frumoasă, mai plină de sens și mai grea din câte există, mai ales că nu am avut nici o formare profesională în domeniu și a trebuit cu toții să fim autodidacți și să o învățăm în câmpul muncii. Împart cu voi câteva experiențe de viață. Sunt sigură că iubirea rămâne calea de comunicare perfectă spre inimile celor din jur, și mai ales ale “celor mai dragi dintre pământeni”: copiii noștri.
Dragi cititori, îmi doresc ca această carte să vă aducă bucurie, să vă lumineze fețele și sufletele. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare! — Ioana Onişor