Tandru şi cinic, vulgar, sensibil, ironic şi empatic, Charles Bukowski oferă în Poveşti despre nebunia obişnuită o panoramă a vieţii din ghetourile şi mahalalele Los Angelesului postbelic, o lume aspră, cu propriile ei repere, pe care scriitorul o prezintă cu un umor sec şi un farmec greu de egalat. Alcoolici, jefuitori, puşcăriaşi, violatori şi nebuni trăiesc într-o lume a lor, pauperă şi dură, în care subzistă şi specia ciudată a scriitorilor şi poeţilor, descrisă cu sarcasm şi, în acelaşi timp, cu înţelegere de Bukowski, el însuşi personaj al propriei lumi, poet, parior la curse, alcoolic şi afemeiat. Un tată iubitor care îşi întreţine familia din jafuri, o nuntă zen uşor caraghioasă, o pătură vie, care vrea să-l sugrume pe Bukowski în somn, un viol ambiguu, ucigaşi psihopaţi, poeţi răutăcioşi şi adesea ridicoli – toate istorisirile şi toate personajele construiesc un univers aparte, în care cultura înaltă şi cultura populară, muzica clasică, prostituatele, poezia şi cursele de cai ajung să coexiste firesc, într-o succesiune de scene de viaţă autentică.
„Dacă renunţ să scriu, sînt un om mort. Şi doar atunci renunţ: cînd mor.” (Charles Bukowski)
„Bukowski, scandalagiul profesionist şi laureatul lumii interlope din Los Angeles, afirmă cu o insistenţă de un romantism nebunesc că înfrînţii sînt mult mai autentici decît învingătorii şi scrie cu o compasiune încrîncenată pentru toate sufletele pierdute.” (Newsweek)
„Charles Bukowski a fost Charles Baudelaire al dezmoşteniţilor sorţii, marele poet al mahalalelor, omul care ştia să descopere tandreţea şi frumuseţea în locurile cele mai mizere şi, în acelaşi timp, să anestezieze pe cît posibil durerea de a trăi printr-un exces de sex şi alcool.” (Pif Magazine)