Musicalurile au fost marea sa dragoste. Credea cu tărie în acest teatru total, cu interacțiunea dialog – vers – muzică – mișcare, solicitând creatorii, regizorii și actorii – care sunt obligați să joace, să cânte și să danseze cu același profesionalism –, formă de teatru dificil, care cere mereu inovații regizorale și tehnice, dar care, în final, aduce atâta satisfacție realizatorilor și bucurie spectatorilor. Ne-a lăsat mai bine de douăzeci de astfel de bijuterii, fie că sunt librete de operă, operetă sau comedii muzicale, mai simplu musicaluri. Cele care au văzut lumina rampei s-au bucurat de succes îndelungat. Despre îndrăgita operă Povestea micului Pan am scris în cea de-a doua carte in memoriam, Făcătorii de lumină, apărută la aceeași editură Eikon. În aceeași carte se află și câteva dintre cele mai cunoscute musicaluri. Altele sunt prezente în volumul de față. Autorul le-a iubit pe toate. Unele așteaptă se fie readuse pe scenă, altele încă își așteaptă compozitorul, scriitorul dându-le o primă viață pe hârtie, cu dăruirea dintotdeauna. (fragment din prefață, Maria Rotaru)
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2024
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
468
ISBN:
9786064909763
Dimensions: l: 14.5cm | H: 20.5cm
5300
30% code:ARTSY30i
The discount is granted by applying the code in the related field when placing the order.
Next Day Delivery!
In stock
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!

