Primul volum cuprinde documentele de dinaintea inceperii procesului public, celor de provenienta sovietica adaugandu-li-se stenograme ale anchetelor efectuate in aprilie 1946 – la care au raspuns Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Eugen Cristescu, Gheorghe Alexianu, Radu Lecca, Ion Marinescu, Nicolae Mares, generalii Constantin Tobescu, Constantin Pantazi, Pichi Vasiliu dar si Maria Antonescu, arestata si ea –, depozitiile altor martori, rechizitoriile acuzatorilor publici.
Stenogramele ofi ciale au fost dactilografi ate si apoi revazute de acuzati care le-au corectat si au facut comentarii pe marginea fi lelor, legate de exactitatea celor redate. In unele locuri textele lor fusesera atat de modifi cate incat li se alterase total intelesul. Astfel se creioneaza activitatea Maresalului dinainte de a ajunge conducatorul statului, relatiile sale cu miscarea legionara, cu regele Carol al II-lea, relatiile romano-germane si intalnirile cu Hitler si Ribbentrop, situatia internationala a Romaniei inaintea si in timpul razboiului, dar sunt prezentate si subiecte controversate precum Armistitiul si iesirea Romaniei din razboi.
Procesul marii tradari nationale. Volumul I
Maresalul Antonescu in fata istoriei
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2022
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
608
Volume Number in the Series:
1
ISBN:
9786060980322
Dimensions: l: 13cm | H: 20cm
5900
Next Day Delivery!
In stock
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!
