Seneca spunea odinioară că „o parte a virtuții constă în învățătură, alta în exercițiu; trebuie pe de o parte să înveți, pe de altă parte să întărești prin practică ceea ce ai de învățat”. Dând curs și astăzi acestui excelent exercițiu de mentorat, culegerea intitulată „Proiectarea didactică a lecțiilor. Ghid pentru învățământul primar” apărută la Editura Taida și însumând peste 300 de pagini, reunește proiecte didactice ale profesorilor din Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Școala Primară „Mihail Kogălniceanu” din Iași, însoțite de repere metodologice recomandate de doamna profesor Alina Elena Bendescu.
Profesor pentru învățământ primar Dana Stoica-Popovici, împreună cu echipa de învățători a școlii are meritul de a fi adunat în acest volum acele proiecte didactice care să răspundă acestor direcții de dezvoltare a copilului de școlaritate mică. Dacă pentru profesorul exersat, cu o experiență consistentă în branșă, acest ghid este o alternativă, o opțiune de soluții, pentru debutant, el se constituie într-un produs-model, sursă de exercițiu de proiectare. În ambele cazuri, volumul relevă noi parcursuri de strategie didactică adaptabilă la profilul educabilului.
