In sufletele pline de griji ale contimporanilor sai pentru furtunile timpului, psalmii lui Dosoftei – prietenul lui Miron Costin – au coborat o raza de alinare. Parerea regretatului Bianu ca ei nu au avut rasunet la noi, intrucat in cultul ortodox traditiunea nu le permitea sa fie introdusi si cantati in biserica, trebuie azi rectificata: Cata mangaiere in clipe de suferinte ori in ceasuri de meditatie religioasa au adus psalmii lui Dosoftei, de vede din faptul ca dascalul si cantaretii anonimi ai poporului au adoptat, pentru unele bucati, melodie.
Munca lui Dosoftei, atat cat o avem, reprezinta in istoria culturii noastre vechi un mare pas inainte. El, cel dintai dintre vladicii principatelor, a deschis drumul limbii romanesti catre altarul bisericii. Straduintele lui vor fi continuate mai tarziu, in Tara Romaneasca, de Mitropolitul Antim Ivireanul. Prin traducerea Psaltirii in versuri, Dosoftei a asezat temelia versificatiei in literatura noastra culta, iar prin Vietile sfintilor a daruit sufletului romanesc din veacul a XVIII-lea o bogata literatura de imaginatie, impletita cu elemente miraculoase, pline de pietate si uneori de gratie naiva.