Cartea de faţă are în atenţie nu succesiunea istorică a unor evenimente, ci puterea economică, mecanismele ei şi deplasarea centrelor de putere;
în conformitate cu logica unui astfel de demers, studiul este realizat într-o perspectivă istorică şi cu replasarea evenimentelor în contextul istoric al producerii lor. Cartea vine în întâmpinarea unui interes al cititorilor, al opiniei publice faţă de cine şi cum deţine puterea mondială, faţă de mecanismele vizibile şi mai puţin vizibile ale acestei puteri.