„Nu suntem singuri în singurătate.”
Barnaba și Amedeu erau doi bărbați care, deși însingurați, își aveau în comun singurătatea, fiecare pe insula lui – unul în mijlocul oceanului cerurilor, celălalt în mijlocul oceanului pământului. Totuși, echidistanța nu îi făcea simetrici: Barnaba era înalt și voinic, iar Amedeue era mic și împlinit.
Ambii se bucurau de compania rândicilor Martina și Eglantina… și ambii rămâneau, uneori, zile întregi, fără ele… doar dacă ar fi știut că, de fapt, Martina și Eglantina erau una și aceeași rândunică… când aici, când acolo, încercând să dirijeze, prin al ei cântec și zbor, legătura înălțătoare dintre cei doi singuratici…
Într-o bună zi, Amedeu observase cum un pește zbura spre cer, rămânând suprins! Astfel, acesta decise să experimenteze, rând pe rând, în voia ciripitului rândunicii, „zborul” spre cer al mai multor obiecte… până a rămas fără ele.
În înaltul cerului, în cele din urmă, captura „zilelor de singurătate” a sosit, fiind prins „cel mai mare pește de pe pământ”, fiind prins cineva… Amedeu.
Iar eleganta Martina ciripea… în timp ce Eglantina era mirată…