"Dă-mi voie să te invit să parcurgi paginile care urmează dintr-o barcă dusă ușor la vale de apele liniștite ale unui canal. În barcă se vor sui mai mulți vâslași care îți vor spune povestea lor despre Deltă. Sunt oameni care, ca și tine, au ajuns cândva, mai demult sau poate de curând, să descopere, să cunoască, să iubească și să se teamă pentru Deltă. Unii te vor face să visezi în culori de pene de păsări, alții or să-ți învie locuri a căror strălucire a apus demult. Alții or să te trezească brusc din reverie și-au să te înspăimânte prin cruzimea cu care or să-ți spună adevărul. Toți cei care au scris în paginile care vor urma au scris ca niște îndrăgostiți despre ființa iubită, cu grija de a nu o pierde, cu spaima de a nu le deveni străină. Sunt oameni care vor să îngrijească, să salveze, să vindece și să ofere șanse. Vei simți la marea majoritate încântarea cu care au descoperit acest loc și frica legată de viitorul lui. În toate rândurile care vor urma, dar în absolut toate, veți auzi dragostea față de natură, nostalgia după o viață simplă și un sentiment al unui acasă nenumit. Autorii acestui număr fac parte din două sau trei generații pentru care Delta Dunării a fost locul în care au cunoscut libertatea și sentimentul că pământul le aparține."
Revista Arhitectura nr. 3-4/2022 Delta Dunari
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2022
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
248
ISBN:
2000001029367
Dimensions: l: 21cm | H: 29cm
4200
Next Day Delivery!
In stock
Today by bike delivery
Next Day Delivery!
Next Day Delivery!
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!