Rime tarzii

Născută în 1945, a trăit anii copilăriei și adolescența în casa bunicii dintr-un sat cu adânci rezonanțe istorice. Urmează liceul la Bârlad, Complexul Școlar Bârlad, 1958- 1963. Atunci a suferit din plin prigoana comunistă, tatăl fiind deținut politic. Toate aceste amintiri și nu în ultimul rând, imaginea sfântă a bunicii care, la 62 de ani, mergea încă la școală să poată să-și susțină nepoata la liceu și facultatea de filologie pe care o termină în 1968. Despre apostolat, scriitoarea nu vorbește nicăieri în cărțile sale, spune simplu: ,,A fost dragostea care nu m-a trădat niciodată!” Ca profesor, până în anul 2008, a predat elevilor ei limba și literatura română cu stăruință și competența dascălului care și-a iubit meseria. Vorbește însă, în cărtile sale, despre multe neînțelesuri ale timpului, despre neîmplinire, trădare, dar și dorul de albastru, regrete și puterea de a retrăi clipa reîntoarcerii la sine, înțelesul destinului, jocul din umbra sufletului. Autoarea se autodefinește, văzând în scrisul său „puterea de vindecare pentru suflet și trup”. Iată ce mărturisește: „Printre posibilele întrebări care ar putea să-mi fie adresate, ar fi și aceasta: ,,De ce am început să scriu atât de târziu?” Nu aș ști ce să spun, așa cum nu pot a- mi spune chiar mie. Trudnică chemare, o fugă prin care am căutat un rost pe pământ. Scriind, am cunoscut resurse nebănuite, bucuria de a mă elibera de mine, de a înțelege rostul de a fi sincer cu tine. Vin momente în viața când încerci să reaprinzi luminițe stinse demult, din propria-ți voință sau neputință în a te ști cine ești. Norocul de a te întoarce la tine într-un moment de răscruce este un dar pe care ți-l oferă viața, izvorât dintr-un apus pe care îl accepți, temându-te de umbre strecurate printre renunțări și regrete. Pentru orice lucru, există un timp al lui, probabil că timpul scrisului a fost să fie acum! Mărturisesc că în tot ce am scris este o parte din mine, aceea care s-a ascuns în spatele nemilos al umbrei de care m-am temut.”