În capitolul Revenirea Transilvaniei de Nord-Est în cadrul României, autorul afirmă: „Reinstalarea administrației românești în Transilvania de Nord-Est s-a făcut foarte greu, datorită unei opoziții maghiare puternice, generală și bine dirijată. Peste tot s-a încercat păstrarea în totalitate în posturi a funcționarilor existenți în timpul ocupației horthyste. Motivele invocate: erau buni specialiști, cunoșteau limba maghiară și, mai ales, erau „democrați” convinși. În opoziție, funcționarii români erau considerați slab pregătiți, nu cunoșteau limba maghiară și, mai ales, erau reacționari”. Apoi, pe bază de documente, sunt prezentate, pe larg, desfășurarea evenimentelor interne și internaționale și consecințele acestora asupra vieții publice și a conviețuirii interetnice româno-maghiare din Transilvania, pe parcursul reinstalării administrației românești.
Referitor la Regiunea Autonomă Maghiară, în finalul capitolului dedicat acestui subiect, autorul concluzionează: „Odată cu înființarea Regiunii Autonome Maghiare, se încheie o etapă majoră și bine conturată în Istoria românilor în general și în istoria Transilvaniei în particular. Se încheie cu o victorie a revizionismului maghiar, obținută împotriva statului român, victorie asemănătoare – într-o anumită măsură – cu aceea obținută de Ungaria prin Dictatul de la Viena de la 1940. (…) Și în începutul secolul al XXI-lea se încearcă din nou a se reface ceea ce s-a reușit doar temporar în 1940 și 1952 – crearea unui nou statut pentru Transilvania, în dauna statului român”.