Când mama lui a ajuns președinte, Alex Claremont-Diaz a devenit imediat echivalentul american al unui tânăr membru al familiei regale. Arătos, carismatic, genial – imaginea lui de milenial este o mină de aur pentru echipa de marketing a Casei Albe. Însă apare o problemă: Alex e la cuțite cu Henry, prințul adevărat de peste ocean. Iar când tabloidele intră în posesia unei fotografii în care Alex și Henry se ceartă, relațiile dintre SUA și Anglia se înrăutățesc.
Părinții, oficialii de rang înalt și toți ceilalți responsabili pun la cale un plan pentru a limita daunele: decid ca rivalii să cadă la pace. Deși la început este o prietenie falsă, cu momente numai bune de postat pe Instagram, aceasta devine mai profundă și mai periculoasă decât și-ar fi imaginat vreodată Alex și Henry. În curând, Alex intră într-o relație amoroasă secretă cu Henry cel deloc rigid, care ar putea să submineze campania prezidențială și să schimbe radical relațiile dintre cele două țări.
Întrebarea e următoarea: poate dragostea să salveze lumea până la urmă? De unde găsim curajul și puterea de a fi oamenii care ne dorim să ajungem? Și cum putem să le arătăm tuturor cine suntem, de fapt?
Romanul Roșu, alb și sânge albastru ne dovedește că dragostea adevărată nu joacă mereu după regulile diplomației.
„Captivant, amuzant, sensibil, sexy –– acest roman îmi satisface toate poftele.” CHRISTINA LAUREN, autoarea romanului Autoboyografie: O poveste despre no
„Roșu, alb și sânge albastru este scandalos de amuzant. Mi-a plăcut fiecare moment!” Taylor Jenkins Reid, autoarea romanelor Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo și Daisy Jones & The Six