S-au deschis cerurile

M-am străduit să ilustrez şăgălnicia şi inconsecvenţa gândului, zbaterea şi degringolada lui, gândul ca o apă de munte ce poate rupe uneori totul în cale, deopotrivă cu gândul ca nimic, nimeni şi niciunde, ca negare absolută. Am alăturat toate aceste cuvinte care în final au construit o carte în încercarea de a reda efortul dubitativ al unui individ pus în situaţia de a alege, care deşi este străfulgerat de miracolul re-îndrăgostirii ştie că orice alegere ar face, va avea regrete iar pe de altă parte că întârzierea luării unei decizii îi va periclita toată această fericire neaşteptată. Ceea ce l-a înălţat îl va şi distruge şi intuind pericolul trăieşte înfrânt şi paradoxal cu speranţă, un observator mut incapabil de gest, Ochiul care doar le vede pe toate, urmărind neputincios dezastrul diluării sentimentelor sale.
Rămâne amintirea efortului parcurs înspre luminare, sper. Într-un anume fel, cerurile se deschid mereu ...