Scormon

— Scormon! draga Scormon! zise ea, plecandu-se spre caine si netezindu-l. Cat e de slab, sarmanul! Unde e Pascu?
La auzul acestui nume, cainele incepu sa scheaune incet, mai tare, tot mai tare, in sfarsit el isi ridica capul in sus si incepu sa urle.
Sanda il privi catava vreme cu miscare..
— Bietul caine! cum urla! zise ea induiosata. Scormon, nu urla! urma apoi, simtind ca lacrimile ii vin in ochi. Cine stie, poate a si murit in catanie. Bietul caine! Apoi incepe a se sterge la ochi, asezandu-se pe piatra de langa portita. Cine stie, poate a si murit! Trei ani vor fi la toamna de cand l-au dus in catanie. Si multi mor in catanie. Se zice ca-i bate si-i tin cu mancari rele. Vai s-amar! Nu se mai aude nimic de el. Despre altii tot mai vine cate-o veste. Dar el n-are pe nimeni decat pe bietul acesta de caine, care piere de foame.