Partenerul este asemenea unei oglinzi, iar în oglindă ni se revelează soluţia.
Într-o relaţie nu se petrece nimic întâmplător, deoarece fiinţa pe care ai atras-o în viaţa ta face parte din planul vieţii tale. Ceea ce spune sau nu, ceea ce gândește sau simte, modul în care se comportă îţi oglindesc forţele energetice lăuntrice care îţi ghidează viaţa și relaţia.
Prin intermediul principiului oglinzii vei fi capabil să descifrezi tiparele inconștiente. Dacă înţelegi ce a acţionat până acum în fundal, vei atrage transformări benefice în viaţa ta. Blocajele sufletești vor dispărea, iar în fi nal se poate petrece ceea ce două fiinţe umane privesc drept cea mai înaltă fericire comună: o iubire eliberată și profund împlinitoare, pentru fiinţa iubită și pentru tine însuţi.
Cartea de față este asemenea unui program practic, menit să vindece blocajele relaţionale, să aducă o profundă cunoaștere de sine și să ofere posibilitatea dobândirii unei reale eliberări interioare.
„În relaţii nu există noroc sau ghinion. Există doar iubire și tipare ascunse. Iar dincolo de tipare te așteaptă împlinire și libertate.”
La început e iubirea şi abia apoi se înfiripă relaţia de cuplu. Ambele urmează legi diferite. Iubirea nu pretinde nimic, nu dorește să schimbe ceva, ci pur și simplu există.
Relaţia, în schimb, se bazează pe dorinţe și așteptări, care interferează cu dorinţele și așteptările celui de lângă noi. Într-o mare măsură, acest lucru se petrece în mod inconștient, certurile, dezamăgirile și neînţelegerile fiind consecinţele sale directe. Pe cât de dureroase par să fie aceste situaţii conflictuale, ele ascund totuşi un potenţial inimaginabil de valoros al cunoașterii de sine și al dezvoltării individuale.
Ruediger Schache, autor a mai multor bestseller-uri, ne revelează în această carte șapte secrete ale oglinzii. Toate aceste secrete contribuie nu doar la atingerea unei relaţii de iubire care aduce împlinire, ci ne susţin totodată în dezvoltarea interioară și în atingerea libertăţii individuale.
Vei învăţa pas cu pas să recunoști propriile tipare și pe cele ale partenerului. Vechile întipăriri din subconştient și automatismele inconștiente își vor pierde treptat puterea, dând naştere astfel unui spaţiu nou pentru ceea ce vă unește: spaţiul iubirii.
Secretul dezvaluit despre partenerii oglinda
Relatia de iubire privita ca o cale catre eliberarea interioara
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2015
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
307
Translator:
ISBN:
9786069389935
Dimensions: l: 13cm | H: 20cm
3470
Available in store
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!