Total RON

CheckoutComandă

În mod firesc, modelul adoptat în august 1948 pentru serviciul de securitate al regimului comunist din România a fost cel sovietic. Nici nu putea fi altfel, câtă vreme obiectivele ideologice erau similare, iar suportul logistic, consilierea de specialitate, precum şi unele cadre de nădejde, veneau tot din Uniunea Sovietică. În plus, activitatea organelor similare din Est se dovedise a fi una de succes, asigurând, în condiţii extrem de dificile, triumful partidului bolşevic şi menţinerea sub ascultare a unei populaţii imense, disipată pe un teritoriu la fel de imens. De asemenea, penetrarea informativă a Occidentului, în timpul şi imediat după Al Doilea Război Mondial, a fost una de amploare. Era evident că novicii români aveau ce învăţa de la maeştrii sovietici!

Menţinut cu duritate într-o stare de totală obedienţă faţă de factorul politic, aparatul de securitate a fost pus în incapacitatea organică de a evolua în direcţia profesionalizării şi transformării într-un veritabil serviciu de informaţii. Concepută de către liderii regimului drept „sabia şi scutul” Partidului, Securitatea a fost nevoită să-şi înscrie activitatea pe anumite linii de forţă recognoscibile pe parcursul întregii sale existenţe. Astfel, marile „dosare-problemă” din sectorul specific poliţiei politice rămân aceleaşi timp de patru decenii: „Fostele partide politice burgheze”, „Mişcarea Legionară”, „Culte – Secte”, „Tineret studios”, „Justiţia”, „Contrainformaţii militare”, „Presă – Tipărituri”, „Naţionalism – iredentism”, „Emigraţie duşmănoasă”.

De aici a decurs, în bună măsură, şi imposibilitatea Securităţii de a se achita de sarcinile trasate de partid. Ambiţia de „a şti tot”, de a nu lăsa „neacoperit” nici un segment al existenţei sociale, ambiţie specifică oricărui regim totalitar, a condus la dispersarea forţelor şi la o estompare a ameninţărilor veritabile, pierdute printre fapte anodine, lipsite de orice semnificaţie politică.

Securitatea 1948-1989

Nota

Add a review

Free Delivery

Follow Us