Acest semn de carte din colecția Bug Art este ideal pentru pasionații lecturii în natură sau pentru cei care vor să vadă un peisaj natural, ori de câte ori deschid o carte.
Folosește codul WORLDBOOKS și ai 20% reducere pentru 1.5 milioane de cărți în limbi străine cu stoc furnizor. Detalii aici.
Acest semn de carte din colecția Bug Art este ideal pentru pasionații lecturii în natură sau pentru cei care vor să vadă un peisaj natural, ori de câte ori deschid o carte.
Kiub este o companie tânără și dinamică, cu sediul în Franța, fondată în anul 2009. Inițial, activitatea acestora s-a concentrat pe distribuția de felicitări și obiecte de cadou menite să completeze și să amplifice mesajul scris.
De-a lungul timpului, Kiub a evoluat de la statutul de simplu distribuitor la cel de editor. Acest lucru presupune crearea propriilor colecții grafice sau achiziționarea drepturilor de autor de la artiști, ale căror creații sunt apoi aplicate pe o gamă variată de produse, precum căni, caiete sau brelocuri.
Viziunea Kiub, „Arta de a dărui”, reflectă perfect filosofia brandului. Produsele sale nu sunt neapărat cadouri costisitoare sau voluminoase, ci obiecte accesibile, adesea achiziționate din impuls, care transmit un mesaj emoțional autentic și creează conexiuni sincere între oameni.