In veacul al X-lea – veac de glorie si putere neintrecuta pentru Bizant, cand inaintea imparatilor din Cetatea lui Constantin se pleaca din nou, dupa atatea veacuri, Orientul, iar Occidentul tremura deja de teama armatei Bulgaroctonului – apare pe cerul Ortodoxiei o stea neobisnuita: Simeon, zis „Noul Teolog”. Marturia sa despre vederea luminii dumnezeiesti avea sa zguduie serios rutina vietii bisericesti din acea vreme. Iubit cu inflacarare de unii, contestat cu inversunare de altii, a ramas in istorie ca unul dintre reperele experientei mistice a Bisericii.
Ce vrea sa spuna numele sau de „Noul Teolog”? Cum a putut o asemenea personalitate sa se iveasca in lumea bizantina ? De unde vine si care este locul sau in spiritualitatea ortodoxa ?
Cartea de fata este o incercare de a raspunde unora dintre aceste intrebari, si anume de a stabili, pe cat posibil, locul lui Simeon in cadrul Ortodoxiei, de a afla fundamentul gandirii sale si a pune in lumina acele caracteristici ale Traditiei ce i-au determinat teologhisirea.