Si cuvintele sint o provincie

Cu un schelet narativ construit din situatii, personaje, idei care contureaza o lume, Si cuvintele sint o provincie este un poem despre singuratate, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar si despre limbaj, despre limitele si neputintele sale. Daca primele texte sint scrise la persoanele intii si a treia, in partea a doua a cartii apare un „tu”, un posibil model de forta feminina, care atrage si intimideaza in acelasi timp. Iar daca la inceput discursul este un soi de monolog interior coerent-articulat, fluent ca intr-o naratiune, spre final discursul devine un soi de monolog exterior coerent-dezarticulat, frint tocmai in adresarea directa catre acel „tu”.

„Poezia Adelei Greceanu are rigoare si viziune.
Si mai are ceva rar intilnit in poezia feminina: umor. Un umor excentric. Aici, unde si cuvintele sint o provincie, centrul de greutate se muta ca un pelerin din poem in poem si fiecare dintre poeme e un loc initiatic.” (Marin Malaicu-Hondrari)