Cercetări arheologice în Sighişoara – Dealul Viilor, punctul „Necropola”. Istoricul cercetării (1987 – 2010). (Radu Harhoiu)
Situl „Necropolă” se află la marginea de est a municipiului Sighişoara (germ. Schäßburg, magh. Szekesvár), judeţul Mureş, pe prima şi pe a doua terasă de pe malul drept al Târnavei Mari, la cca. 350 m în amonte faţă de aşezările din secolele 3–8 şi din secolul al 12-lea de la Dealul Viilor (situl „Aşezare”). Drumul de ţară care leagă Sighişoara de comuna Boiu reprezintă un fel de ax artificial al sitului investigat, complexele arheologice aflându-se, după cum o ilustrează rezultatele cercetării, atât în partea sa de nord (zona „A”) cât şi de sud (zona „B”). Este foarte posibil că sub drumul actual se află depuneri şi vestigii arheologice (inclusiv funerare), însă cercetarea lor nu a fost posibilă.
În anul 1987 s-a epuizat practic cercetarea arheologică a zonelor accesibile ale sitului „Aşezare”. Aici au fost descoperite mai multe orizonturi de locuire din perioada pre- şi postromană (HARHOIU, BALTAG Sighişoara- Dealul Viilor).
Una din problemele care au stat mereu în atenţia colectivului de cercetare a fost aceea a identificării orizonturilor funerare corespunzătoare diferitelor perioade de locuire din situl „Aşezare”. În acest scop au fost efectuate numeroase periegheze care au condus la descoperirea în anul 1987, în situl denumit ulterior „Necropolă”, a câtorva oase umane. În cea dintâi secţiune de verificare trasată aici au fost identificate cinci morminte de înhumaţie postromane şi urmele unei locuinţe cu materiale preromane. Acesta a fost, de fapt, începutul unui nou program de cercetare arheologică derulat cu intensitate diferită până în prezent şi la care au participat cercetători, muzeografi şi studenţi din ţară şi din străinătate.
Deşi obiectivele ştiinţifice sunt clare, deşi cercetarea punctului „Aşezare” a fost valorificată monografic, deşi la Sighişoara – Dealul Viilor s-a clădit o bază arheologică unde materialul arheologic a fost şi este ordonat, prelucrat şi documentat în condiţii optime, Ministerul Culturii, prin Comisia (sa) Arheologică, a întrerupt uneori finanţarea cercetării sau nu a acordat autorizaţii de cercetare. Acordarea unui simulacru de finanţare nu vine decât să sublinieze politica grotescă şi iresponsabilă a celor care şi-au asumat conducerea destinelor arheologiei din România, ilustrată şi de reducerea accentuată a dinamicii cercetării complexelor arheologice din importantul sit de la Sighişoara – Dealul Viilor – „Necropolă”.
Cercetările arheologice întreprinse în situl Sighişoara – Dealul Viilor – „Necropolă” au dus la identificarea şi cercetarea unor importante vestigii arheologice (412 complexe) aparţinând vremii preromane (culturile Wietenberg, Noua, epoca timpurie a fierului şi La Tène târziu), epocii postromane şi începutului epocii medievale. Ansamblurile postromane care au distrus frecvent complexe preistorice sunt reprezentate prin trei necropole (din secolul al 3-lea, din secolul al 4-lea şi din secolul al 6-lea), printr-un cuptor de olar din secolul al 4-lea, o locuinţă şi un cuptor de olar din secolul al 8-lea, în timp ce începutul epocii medievale este ilustrat prin complexe de locuire şi printr-o necropolă de la sfârşitul secolului al 12-lea şi prima jumătate a celui următor.
Vorwort
Endlich kann Band VI der Reihe Archaeologia Romanica erscheinen, eine gemeinsam vom Archäologischen Institut Vasile Pârvan der Rumänischen Akademie und der Eurasien-Abteilung des Deutschen Archäologischen Instituts herausgegebene Monographienreihe, die auf eine Initiative des verstorbenen Direktors Petre Alexandrescu zurückgeht. Radu Harhoiu hat dieser Reihe mit der Vorlage wichtiger Materialien in den letzten fünf Bänden Leben eingehaucht und legt nun mit seinen Co-AutorInnen Nikolaus Boroffka, Rodica Boroffka, Erwin Gáll, Adrian Ioniţă und Daniel Spânu die Ergebnisse der langjährigen Forschungen in Schäßburg-Weinberg (Sighişoara-Dealul Viilor) im heutigen Verwaltungsbezirk Mureş vor. Die Fundstellen Gräberfeld und Siedlung liegen am östlichen Rand der Stadt Schäßburg am rechten Ufer der Großen Kokel (Târnava Mare). Der Burgberg von Schäßburg, Mitte des 12. Jh. gegründet, war noch vor wenigen Jahren ein stiller Ort der vergangenen Welt sächsischen Lebens in Siebenbürgen und ist heute auf dem Weg zu einer – lebensweltlich entkernten – einzigen Zeile von Restaurants, Bars und Andenkenläden zu werden, wie man sie mittlerweile von vielen Orten in Europa kennt.
Das Buch aber handelt von der Archäologie: Schäßburg-Weinberg hat eine Vielzahl von Befunden vom Neolithikum bis in das Mittelalter erbracht. Unter den prähistorischen Befunden (Nikolaus Boroffka, Rodica Boroffka) sind wenige frühneolithische Scherben, aber zahlreiche Befunde der bronzezeitlichen Wietenberg- und Noua- sowie der früheisenzeitlichen Gava-Kultur. Die spätlatènezeitlichen Befunde werden von Daniel Spânu vorgelegt, ebenso das Gräberfeld des 2.-3. Jh. n. Chr. Radu Harhoiu behandelt die Gräber des 4.-7. Jh. n. Chr. Einen Töpferofen des 8. Jh. legen Daniel Spânu, Radu Harhoiu und Erwin Gáll vor. Adrian Ioniţă schließlich behandelt die mittelalterliche Siedlung des 12. und 13. Jahrhunderts und Erwin Gáll den dazugehörigen Friedhof. Die Texte gehen weit über die reine Fundvorlage hinaus, sondern bieten auf hohem Niveau eine Einführung in die Bronzezeit Siebenbürgens, die Spätlatènezeit und rurale römische Bestattungen, die Gräber des 6.-7. Jh. nach Chr. in Siebenbürgen oder die Töpferei im awarischen Khaganat und schließlich die Besiedlung Siebenbürgens im 12. und 13. Jh. Insgesamt ergibt sich ein Besiedlungsbild der Region das über annähernd 3000 Jahre zu verfolgen ist und in einen breiten überregionalen kulturellen Kontext eingebettet ist.
Vezi mai multe