Aniversarea Centenarului instituţionalizării Operei Naţionale Bucureşti (8 decembrie 1921 – 8 decembrie 2021) îmi oferă plăcutul prilej de a-i dedica acest volum, ce reuneşte cronicile mele de spectacole lirice bucureştene din ultimele 25 de stagiuni, desfăşurate între anii 1995 şi 2020, aşa cum au fost publicate în presa scrisă şi electronică, precum şi în volumele OPERA LIVE (2002), OPERA VIVA (2004), OPERA ÎN DIRECT (2008), OPERA ETERNA (2010), OPERA DIVINA (2012), OPERA ÎN PORTRETE (2013), OPERA MĂIASTRA (2014), OPERA CELESTĂ (2016), OPERA MAGICĂ (2018), OPERA MIRACOL (2020).
Florilegiul face parte din seria de cărţi de sinteză pe teme critice, începută cu deja publicatele ÎNTÂLNIRE CU OPERA – INTERVIURI (2020) şi DICŢIONAR CRITIC (ŞI SENTIMENTAL) DE ARTIŞTI LIRICI (2021). Autorul"
