Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      ×

      Comenzile plasate între 24.12, ora 13.00 și 26.12 vor fi procesate începând cu 27.12. Puteți însă comanda oricând un voucher cadou - bucuria care ajunge instant la destinație.
      Program special de Crăciun pentru asistență telefonică: 24.12: 9.00 - 18.00 / 25 - 26.12 - închis.

      Stell*r

      Stell*r

      Ghid practic de gestionare a culturii organizationale
      6.2 / 10 ( 5 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2023
      Editura:
      Tip coperta:
      Paperback
      Nr. pagini:
      152
      ISBN:
      9786067225808
      Dimensiuni: l: 14.5cm | H: 20.5cm
      Adaugă în coș
      5900
      Livrare în 24h! (a doua zi) În stoc

      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      Un alergător de cursă scurtă nu reușește să termine un maraton doar pentru că își face un plan de antrenament, ci pentru că își schimbă obiceiurile și include antrenamentele din plan în rutina zilnică. Tot așa, o companie nu își dublează cifra de afaceri doar pentru că și-a schimbat strategia, ci și pentru că oamenii din diverse departamente încep să se comporte diferit.

      Modelul STELL*R de transformare a culturii organizaționale pleacă de la constatarea simplă că rezultatele unei organizații vin din obiceiurile indivizilor care o compun. Cultura unei organizații, adică totalitatea comportamentelor repetate, suma obiceiurilor oamenilor, are impact asupra oricărui rezultat al acesteia, fie pozitiv sau negativ, tangibil sau intangibil.

      Această carte este un ghid practic util tuturor liderilor de organizații, directorilor de HR și antreprenorilor care vor să transforme cultura organizației lor – și, prin aceasta, rezultatele ei –, tuturor managerilor care s-au întrebat vreodată de ce oamenii lor se comportă într-un anume fel și tuturor cititorilor fascinați de comportamentul uman și de rolul fiecărui individ în ecosistemul unei echipe.

      Cu toată bunăvoința, știința și intențiile bune, obținem adesea exact ce spunem că nu ne-am dori. În echipe, în organizații, în familie. Motivul, așa cum am descoperit citind STELL*R, este că trebuie să acceptăm mai întâi un adevăr profund și deloc plăcut: rezultatele pe care le obținem sunt rodul obiceiurilor noastre. Acesta este un ghid practic despre cum să lucrăm cu acest adevăr pentru a obține ce dorim.Andreea Roșca, creator The Vast&The Curious

      STELL*R te aduce în starea de a fi preocupat de cultura de organizație și ai surpriza să descoperi o metodă impecabilă de a o gestiona.Iuliana Stan, Managing Partner, Human Synergistics România

      O abordare captivantă și o provocare de amplitudine pentru cei care joacă rolul de lider, această carte este un instrument indispensabil celor care își propun să accepte un upgrade al culturii organizaționale.Răzvan V. Mustață, decan al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

      Am crezut mult timp că, deși e importantă, cultura organizațională nu poate fi definită clar și măsurată. Această carte este pentru cei care vor să meargă dincolo de idei preconcepute și să afle nu doar cum să măsoare cultura dintr-o organizație, ci și cum să o transforme. Un manual esențial pentru orice lider.Magor Csibi, Head of Leadership & Culture Practice, Trend Consult

      ADRIAN FLOREA și-a început cariera ca Sales Executive într-o multinațională și a devenit în scurt timp manager al unei echipe de vânzări. Trainingurile la care-l trimitea compania l-au convins că ar putea susține și el cursuri, așa că în anul 2000 a fondat împreună cu un asociat Trend Consult, una dintre primele companii de consultanță și training din țară și prima care a adus în România formatul învățării experiențiale.

      După câțiva ani în care a lucrat cinci zile pe săptămână în multinațională și restul de două a susținut cursuri pentru clienți, din 2004 s-a dedicat exclusiv businessului propriu, pe care l-a condus câțiva ani înainte de a se retrage din zona de management și a se axa exclusiv pe training și consultanță cu echipe de board. Misiunea lui personală este să ajute echipe de management, atât din structuri private, cât și publice, să construiască culturi constructive și sănătoase, care să-și atingă rezultatele dorite fără să-și trateze angajații ca pe niște simple resurse umane.

      În paralel cu activitatea de consultanță, susține mici start-upuri pornite din pasiune. Interesat încă din timpul facultății de cultura de organizație, care a fost și tema lucrării lui de licență la ASE în 1997, Adrian Florea a contribuit de-a lungul timpului la numeroase proiecte de transformare a culturilor organizaționale prin care și-a dezvoltat o abordare proprie a domeniului. În autoizolarea de la începutul pandemiei din 2020, și-a sistematizat ideile despre subiect într-un model sintetic și ușor de parcurs: STELL*R. Prin această carte, își propune să facă accesibilă abordarea pentru toți cei în măsură să producă o schimbare în cultura organizației lor.

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.