See more„Ştiinţa voioasă este rodul experienţei lăuntrice a celui ce a trecut prin proba de foc mocnit a infernului, i-a îndurat povara îndelungată, strivitoare şi a reuşit să afle în sine, într-un sfârşit, speranţa însănătoşirii. E drept că nu e foarte clar dacă se va însănătoşi pe deplin sau nu. Dar ce mai contează asta când el reuşeşte să ofere o perspectivă cu totul nouă asupra iadului, asupra bolii, asupra sumbrei nenorociri, când se întoarce din această lume a suferinţei îmbogăţit cu nemaiauzite cunoştinţe? Un astfel de filozof nu mai vrea să afle adevărul cu orice preţ, adevărul pur, despuiat de orice urmă de aparenţă. Şi nu întrucât e schilodit de prea apăsătoare încercări, ci pentru că ştie că acest adevăr nu există – dimpotrivă, e un adevăr clar, distinct şi sterp. Dacă cel ars la foc de lemn verde nu s-a transformat încă în scrum, cunoaşterea sa a dobândit un alt fel de profunzime, una veselă. El ştie acum să desluşească jocul voios al formelor apolinice ale naturii pe fundalul adâncului ei dionisiac, şi nu mai vrea să sfâşie grăbit, neghiob, vălul de forme care-i ascunde taina.
Marea sănătate. – Noi cei noi, fără de nume, greu de înţeles, noi prea devreme născuţii unui viitor încă nedovedit avem nevoie, pentru un ţel nou, şi de un mijloc nou, anume de o sănătate nouă, mai viguroasă, mai şireată, mai rezistentă, mai îndrăzneaţă, mai veselă decât au fost toate sănătăţile până acum.“ — FRIEDRICH NIETZSCHE