Ingenioasa ecranizare de catre Stanley Kubrik a romanului omonim a lui Stephen King a adus faima durabila atat scriitorului, cat si regizorului si l-a propulsat pe Jack Nicholson printre superstarurile Hollywoodului.
Racnetul sau rau prevestitor 'He's Johnny!' a devenit una dintre cele mai faimoase scene din istoria cinematografului, una care ne ingheata sangele in vine. Jack Torrance (Jack Nicholson), un alcoolic care vrea sa se lase de bautura, ii ia cu sine pe sotia sa Wendy (Shelley Duvall) si pe fiul lor Danny (Danny Lloyd) in hotelul Overlook, o cladire luxoasa din Muntii Stancosi de care a fost angajat sa aiba grija in afara sezonului turistic.
Pe masura ce saptamanile trec, fiecare membru al familiei are episoade de halucinatii terifiante. Danny, inzestrat cu puteri psihice deosebite, este primul care isi da seama ca hotelul a fost scena unor crime sangeroase cu multi ani inainte. Apoi, Jack incepe sa se afunde tot mai adanc in nebunie. Desi nu-si recunoaste crizele, cu fiecare halucinatie, comportamentul devine din ce in ce mai instabil, mai violent si mai brutal. Derutata de atitudinea interiorizata a lui Danny si de purtarea irationala a lui Jack, Wendy este ultima care rezista. in final ea devine dureros de constienta de pericolul care il ameninta si, in ciuda spaimei sale isterice, reuseste sa supravietuiasca impreuna cu copilul.