Fenomenul legionar aparține istoriei românilor, iar abordarea sa nu trebuie nici ignorată, nici realizată într-o manieră propagandistic-caricaturală. La rândul său, istoricul nu trebuie confundat cu un procuror, un judecător, un activist civic, sau cu unul politic. Datoria lui fundamentală este aceea de a explica (după capacitatea sa și după argumentele pe care le are la dispoziție), de ce anumite fenomene s-au derulat într-un anumit fel, sau un personaj a acționat/reacționat, în modalitatea pentru care a optat și nu altfel.
Într-o Românie invadată de kitsch și subcultură, violență și amatorism, secularism agresiv, minciună și dezinformare, istoricul trebuie să rămână un luptător vertical și onest pentru echidistanță și respectarea adevărului. În fața atâtor provocări, unica instanță la care trebuie să se raporteze rămâne doar propria sa conștiință.
Subscriu așadar total, celebrului Apel (intitulat Libertate pentru Istorie), lansat în decembrie 2005 și semnat de reputații istorici francezi Alain Decaux, Pierre Milza, Marc Ferro, René Rémond:
„Istoria nu-i o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici un lucru interzis, nu cunoaște tabu-uri. El poate să deranjeze.
Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de a exalta sau de a condamna. El explică. Istoria nu este sclava actualității. Istoricul nu aplică trecutului schemele ideologice contemporane și nu introduce în evenimentele de odinioară sensibilitățile prezentului.
Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, într-un demers științific, colecționează amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu documentele, cu obiectele cu urmele existente și stabilește faptele. Istoria ține cont de memorie dar nu se rezumă la ea.
Istoria nu este un domeniu juridic. Într-un stat liber, definirea adevărului istoric nu aparține nici Parlamentului, nici autorității judiciare. Politica statului, chiar animat de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei”
Cristian Sandache