Dacă multe alte obiceiuri şi tradiţii par să fi slăbit, să se fi degradat sau chiar să fi dispărut, obiceiurile şi manifestările ţăranului român în legătură cu moartea omului şi cu asistarea trupului şi a sufletului său după moarte par să se fi păstrat mult mai bine, mai deplin, cel puţin în coordonatele lor esenţiale. Desigur, nu întotdeauna oamenii sunt conştienţi de întreaga semnificaţie pe care o transmit gesturile şi manifestările lor. Totul depinde mult de apropierea de Biserică şi de practicarea unei vieţi cât mai ataşate de rânduiala pe care aceasta o propovăduieşte, de efortul de a adăuga o cercetare personală şi de a reflecta la tainele existenţei.
Unghiul de abordare în această lucrare a fost cu precădere teologic. Alte şi alte interpretări, din ce în ce mai aprofundate, se pot eventual adăuga. Nu în ultimul rând, este de luat aminte la extraordinara forţă plastică prin care oamenii locului reuşesc să-şi exprime credinţele în legătură cu parcursul sufletului după moarte, până la 40 de zile şi dincolo de ele, întru veşnicie. Remarcabil este faptul că această forţă plastică îşi are rădăcinile într-un conţinut spiritual coerent, de o mare profunzime şi acurateţe, rezultat al unei trăiri creştine fireşti