Egoismul este începutul patimilor noastre. Este cea mai rea dintre patimi. Putem duce o viață duhovnicească relaxată, iar el ne spune, amăgindu‑ne, că trăim o viață duhovnicească desăvârșită. Ar trebui să ne întrebăm: suntem creștini adevărați, autentici sau prefăcuți?
În timp ce egoismul nostru ne construiește convingerea falsă că ne aflăm în vârful lumii, smerenia autentică ne face să ne simțim că ne‑am afla în adâncul iadului!
Nevoința creștinului constă în a smulge din sine falsa impresie că este un dumnezeu pământesc, dobândind simțirea că este țărână, praf și cenușă, astfel încât Iisus cel smerit să ia chip înăuntrul său.
Adevărații credincioși nu sunt cei care doar merg la biserică, citesc Scriptura, ascultă predica, se roagă, se împărtășesc, ci cei care se luptă în smerenie cu patimile lor.
Există smerenie smerită și smerenie trufașă. Prima se împletește cu frângerea inimii. Este pământul cel odrăslitor de sfinți. Iar cealaltă, împletită cu nesimțirea și aroganța, este țarina fariseilor.