„In istorie am pornit deci ca arhivist, am crescut in masele documentare ale arhivelor, in praful documentelor, meserie careia i-am ramas credincios pana la capat. Toata activitatea mea s-a alimentat, a crescut din masa documentatiei.
Data fiind natura documentatiei, m-am stabilizat in istoria Transilvaniei, am frecventat multa bibliografie istorica maghiara. Mentorul adevarat istoric insa mi-a fost cartea franceza, numele ilustre ale istoriografiei franceze. Am crescut desigur la scoala istoriografiei romanesti, a literaturii romane. Orizontul istoric, orizontul culturii in genere mi l-am largit autodidact la luminile Occidentului.
Scrisul l-am deprins mai mult din lecturi decat din vreo scoala. Am invatat gramatica latina, gramatica ungureasca, nicicand gramatica romaneasca. Aceasta s-a impus empiric, din ambianta culturala in care am crescut.
Am avut prieteni de condei, am consumat multa literatura, arta, arte plastice, muzica de toate naturile, clasica, populara. Specialitatea e doar meserie daca nu face cat de cat legatura cu cultura mare“. (Memorii, Bucuresti, 1993, p. 107).