O etapă decisivă în evoluția avangardei la noi este marcată de apariția revistei unu, condusă de poetul Sașa Pană, în jurul căreia se cristalizează mișcarea suprarealistă propriu-zisă. Impunerea curentului este cu atât mai notabilă cu cât la mijlocul deceniului trei curentele avangardiste și spiritul lor păreau că intraseră în impas. (…)
Ofensiva suprarealistă se conturează tot mai pregnant în textele din revistă și în volumele colaboratorilor săi, printr-o serie de elemente ca: lectura, traducerea și impunerea, ca posibil model, ale scriitorilor avangardiști francezi de la precursori ca Jarry și Apollinaire până la suprarealiștii canonici, Breton, Éluard, Aragon etc., pansexualismul și freudismul, apariția frecventă a unor articole-program, intervenții teoretice, comentarii și interviuri cu intenția vădită de formulare a unei doctrine și a unui praxis scriptural suprarealist.